Dacă găsești un ac cu
urechi, îți va naște femeia o fată; dacă
acul găsit e fără urechi, nevasta îți va naște un băiat.
Exista credința că dacă visează un om
tânăr albine zburând îi va merge foarte bine; dar dacă un om
bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.
Alunițele sunt
semn de mare noroc și de aceea, dacă tai părul de pe ele, îți pierzi
norocul.
Copilul mic să nu se pupe pe șezut, pentru
că atunci când se va face mare va întoarce dosul celui care l-a pupat.
Fetelor care se spală cu apă în care s’a spălat limba unui clopot le va merge vestea departe cum merge
sunetul clopotului și vor fi la fel de curate ca și clopotul.
Copiii să nu se scalde cu apă rămasă din ziua cealaltă,
fiindcă nu vor mai crește.
Apa de la întâlnitură (de
la confluența pâraielor) e bună de scăldat, ca să nu se lipească de cel scăldat
boli și farmece.
|
Ce ghinion Nene Iancule, felinarul e ocupat! ("Furnica" - 1 septembrie 1911)
|
Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată,
atunci va fi sănătos și cu voie bună; dacă însă visează apă tulbure, se va
îmbolnăvi.
Să nu vinzi lucruri care le-ai căpătat de pomană căci îți va merge rău.
Femeia însărcinată să nu mănânce aripi de păsări căci copilul care se va naște nu
va sta înfășat (va da mereu din mâini și din picioare).
Dacă îți iese în cale un preot e
semn rău; dacă nu vrei să îți meargă rău, azvârle după el cu paie sau cu fân.
Dacă te întâlnești dimineața cu o babă, toată ziua îți va merge
rău.
Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în
pat, nu va face avere.
Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primești bani; dacă te
mănâncă palma dreaptă, dai bani.
Lunea nu
e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primești bani
luni e semn bun.
Ca să ai întotdeauna bani în casă e
bine să bați un cui în pragul
casei.
Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun,
Paște și Rusalii.
Când e lună plină, să îi arăți bani
dacă vrei să ai bani toată luna.
|
Ți-a ieșit coșaru-n drum
Și-o să ai ce vrei de acum
Griji, nevoi, necaz. durere
Se vor duce ca un fum! |
Cine visează bani mărunți, va fi bârfit de
cineva.
Dacă te visezi cu barbă și cu mustăți, vei
primi oaspeți.
Dacă îți transpiră palmele, vei lua
bătaie.
Dacă bei
alcool cu mâna stângă – te
îmbeți.
Copii care nu sunt botezați și plâng mult se cer botezați; copii care plâng
mult în timpul săvârșirii tainei botezului, vor trăi mult.
Dacă îți intră o broască în casă e semn că cineva ți-a trimis farmece
sau ți-a făcut vrăji.
Pruncii alăptați de mame despletite fac bube la gură.
Când varsă
cineva cafea din greșeală, în ziua aceea va câștiga ceva.
Când pleacă cineva la drum lung,
presară-i înainte făină pe prag ca să-i meargă bine.
Să nu te îmbraci cu cămașa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu
porți cămașa pe dos fiindcă ți se întoarce norocul în rău.
Dacă din întâmplare iei cămașa pe dos, se va înrăutății
vremea.
Mamele să nu întoarcă cămășile copiilor pe dos,
pentru că se vor speria rău noaptea.
Femeia să poarte cămașa pe dos dacă vrea să înțarce copiii.
Fata care spală cămăși și se udă pe veșminte se va mărita cu un bărbat bețiv.
|
Coșar - 1930
|
Dacă visezi câini ai dușmani mulți.
Dacă te
mușcă un câine să nu-l omori
fiindcă nu se va vindeca rana.
Dacă va
plesni capacul de pe oală, să știi că vei primi o veste mare.
Nu mânca având cartea deschisă ca să nu uiți ce ai învățat.
Când tai castravetele, să tai vârful din
partea în care a fost floarea și să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea
niciodată capul.
Când tai ceva cu foarfecele și le uiți deschise – e semn de ceartă în casă.
Dacă femeile poartă cercei schimbați (unul de la o pereche și unul de la
altă pereche) își va schimba și bărbatul.
Dacă strănuți
de trei ori la rând e semn de
mare chef…