De ieri și de azi: Branduri

Recomandări:

Se afișează postările cu eticheta Branduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Branduri. Afișați toate postările

Aici Radio Bucureşti (pagini din istoria radioului din România)

Debutul radiofoniei în România

Ca mai toate proiectele inovatoare, drumul parcurs de la ideea de a fi înființat în un post de radio în România și până la punerea acestuia în funcțiune a fost unul sinuos și dificil. Proiectul a debutat în anul 1908, atunci când Serviciul Maritim Român a instalat la Constanța un prim post de radiotelegrafie. În anul următor, marina militară a instalat încă trei posturi (la Călărași, Giurgiu și Cernavodă). În 1921 a fost instalată o rețea de posturi radiotelegrafice care acoperea întreg teritoriul țării. Patru ani mai târziu, la inițiativa fizicianului Dragomir Hurmuzescu, a fost constituit în cadrul Institutului Electrotehnic, Asociația Prietenii Radiofoniei. Unul dintre membrii acestei asociații, ing. Emil Petrașcu, cel care a proiectat și a construit primului post de emisie românesc, rezuma într-un articol publicat în revista Boabe de grâu” (numărul din iunie 1930) povestea debutului radiofoniei în România:

 

Citește mai mult... »

Povești din București: Terasa și grădina Oteteleșanu

Un loc aparte în istoria Bucureștiului îl au casele și grădinile de pe Podul Mogoșoaiei – Calea Victoriei de azi - care au aparținut lui Iancu Oteteleșanu. Proprietarul de la mijlocul secolului al XIX–lea al acestor locuri, Conu’ Iancu Oteteleșanu, era celebru în societatea bucureșteană a epocii atât datorită marii lui averii cât și datorită unei povești de dragoste pe care a trăit-o: deși căsătorit de mai bine de trei decenii cu Coana Safta Oteteleșanu, Iancu Oteteleșanu s-a îndrăgostit de mult mai tânăra d-șoară Elena Filipescu. Ca urmare, a divorțat de prima lui soție și s-a recăsătorit în anul 1861 cu “juna cea frumoasă”. Până aici nimic senzațional. Atât doar că îngăduitoarea coană Safta Oteteleșanu nu și-a părăsit fostul soț după divorț. Iar acesta a trăit fericit, împreună cu fosta dar și alături de cea de a doua soție, până la moartea lui din anul 1876.

Terasa Oteteleșanu

Citește mai mult... »

Institutul Cantacuzino – de ieri și de azi

Ideea de a scrie acest pe această temă s-a născut acum câțiva ani, după ce am citit câteva articole elogioase din presa interbelică despre - modernul în acea epocă - Institut de seruri și vaccinuri creat de academicianul Ion Cantacuzino în anul 1921. Articole în antiteză cu ceea ce putem să citim astăzi despre aceiași unitate medicală.


Citește mai mult... »

Bragagii și limonagii de altădată; cum se prepara braga și halvaua

Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în  coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la începutul secolului al XX-lea. Dintre ei, cei mai căutați și mai “cu dever” erau bragagiii și limonagiii 
 

Bragagiii erau în marea lor majoritate negustori turci, sârbi, albanezi sau bulgari, care aveau încropite - prin dughene risipite pe la periferia orașelor - adevărate “laboratoare de cofetărie” în care preparau bragă, halva, halviță sau nuga. Ei erau o prezență nelipsită prin preajma școlilor, având cu ei nelipsitele coșuri cu zaharicale și, bineînțeles, donița cu bragă, răcită cu un bulgăre de gheață. Acești comercianți ambulanți favoriții copiilor care, cu un “gologan de cinci parale”, puteau cumpăra de la ei o cană de bragă sau “un rahat și o jumătate de bragă”, după cum aveau poftă. Dar...

Vânzător de bragă


Citește mai mult... »

Hanul cu Tei - povestea hanului cu nume frumos ca o doină

Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri bucureștene care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decădere – a rezistat și dăinuiește încă în centrul Bucureștiului. 
 
1935
Hanul cu Tei în 1935
 
Hanul cuprins între străzile Blănari și Lipscani a fost construit în anul 1833 de către Hagi Gheorghe Polizu și de Ștefan Popovici, ale căror sigilii se pot vedea și azi la intrarea din strada Blănari („A.P.” și „S.P.”). Hanul avea două intrări: una dinspre strada Lipscani și una dinspre strada Blănari, iar prăvăliile - 14 pe o parte și 14 pe cealaltă - erau așezate în pivnițele adânci și cu bolți mari care se văd și astăzi.
 

Citește mai mult... »

Poveștile bricului Mircea

Nu știați poate că bricul Mircea, una dintre mândriile flotei românești începând cu anul 1938, nu este prima noastră navă care a purtat acest nume. El duce doar mai departe renumele dobândit în prima jumătate a secolului trecut de întâiul bric Mircea, lansat la apă în anul 1882, construit integral din lemn și care a avut menirea de a fi prima navă-școală pentru marinarii români. Despre acest prim bric Mircea o să vă spun câteva povești în acest articol.
 
Prima navă școală Mircea


Citește mai mult... »

Lipscani – strada vanităţilor

Am evitat până acum să aduc vorba pe blog despre Lipscani – poate cea mai celebră stradă din București. De ce? Pentru că spațiul virtual e plin de informații și de fotografii ale Lipscaniului de altădată și credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am citit un reportaj publicat în numărul din 24 februarie 1932 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Nu este un articol care rescrie istoria legendarei ulițe sau care povestește despre clădirile și magazinele Lipscaniului. 
 
1932

Subiectul principal al reportajului este “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei bătrâne străzi negustorești. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenția încă de la început. Pentru că știu că nu iubiți introducerile prea lungi, o să vă las acum în compania reporterului "P. B. M.”, care o să vă spună poveștile lui fermecătoare despre lumea Lipscaniului de altădată:


Citește mai mult... »

Fabrica de ciocolată HESS - povestea unui brand românesc dispărut

Vă voi spune povestea unui alt brand românesc dispărut - ca atâtea altele - de pe piață: HESS. O marcă binecunoscută tuturor românilor în prima jumătate a secolului XX – Fabrica Hess din Brașov fiind prima fabrică de ciocolată și de bomboane  din Transilvania și cel mai mare producător român de dulciuri din perioada interbelică. 


Citește mai mult... »

Frumuseţile uitate ale Banatului

1936: “A cunoaşte frumuseţile cu care a fost dăruită ţara ta, munţii, codrii, apele, peisagiile, precum şi monumentele istorice de care e legată toată vieaţa trecută a neamului, monumentele presărate pe tot întinsul moşiei de evlavia, de biruinţele şi de toate trecutele izbânzi voievodale, este nu numai o nevoie imperioasă de îmbăiere în frumos dar este şi o necesitate cultural-naţională de prim ordin. A face pe străini să ne cunoască ţara, cu toate splendorile ei, cu admirabilul ei popor, atât de bogat dăruit de Dumnezeu cu ceea ce se numeşte spirit artistic, este, de asemenea, o mare datorie, căreia trebuie să-i răspundă atat Statul, cât şi particularii.” (Ion Păsărică - "Frumuseţile naturale  ale Banatului" - volum apărut sub egida proaspătului înfiinţat în anul 1936: Oficiul Naţional de Turism).
 
Stațiuni climaterice în Banat


Ca și în zilele noastre, multe vorbe frumoase în anul 1936. Planuri de viitor, bugete alocate, bani cheltuiți pe programe de promovare, cărți, broșuri, proiecte etc. Vă las pe voi să răspundeți la o eventuală întrebare despre eficiența acestora. O să răspund și eu la întrebare, în felul meu, printr-o descriere a câtorva  stațiuni “climatic-balneare”, prezentate de ing. Ion Păsărică în anul 1936 în volumul: “Frumusețile naturale  ale Banatului  cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării”. Concluzia: stațiunile despre care se vorbea atunci sunt aproape dispărute azi, deși s-au implementat de-a lungul timpului atâtea planuri și atâtea strategii mărețe de dezvoltare a turismului românesc (inclusiv în preamărita de unii "Epocă de aur").


STEIERDORF ("AURORA BANATULUI")


Pentru o primă "vacanță interbelică" vă învit într-o stațiune cu nume șvăbesc: Steierdorf. Ion Păsărică o descrie ca fiind o stațiune fermecătoare aflată la 5 km de Anina, la o altitudine de 780 de metri, cu un aer fără praf și foarte bogat în ozon. Era o stațiune recomandată bolnavilor de plămâni și de asemenea ”intelectualilor care sunt cu organismele obosite și cu nervii epuizați”. Pitorescul așezării era completat de pădurile seculare de fagi și de brazi care o împrejmuiau. Dintre amenajările turistice, autorul amintește un sanatoriu special pentru tuberculoși - pe numele său "Sommerfrische" ("Adiere de vară"), trei vile mari cu 64 de paturi în total, numeroase vile mai mici care se închiriau turiștilor (precursoare ale pensiunilor agroturistice de azi!?), “un mare restaurant” și “un parc admirabil întreținut”.

Statiuni din Banat
Vedere din Steierdorf

În împrejurimile Steierdorfului se puteau vizita Fântâna lui Avram, Gura Golumbului, Izvorul Coronini, peșterile Ponor și Plopa, lacul și peștera Bohui. Se pare că, printre oaspeții frumoasei stațiuni s-au numărat celebrul tenor Enrico Caruso și poate - la fel de celebra - Josephine Baker. Autorul încheie capitolul dedicat Steierdorfului cu un entuziasm excesiv, specific românesc: “Se spune chiar, de către turiști renumiți, că Aurora Banatului se aseamănă cu cele mai frumoase poziții din lume, cum ar fi la Heliopolis, orașul-grădină din deșertul Egiptului, situat la vreo 180 km departe de Luxor și la Boche di Cattaro de pe coasta Dalmației.

Statiuni din Banat
Vila Sommerfrisch (Adiere de vară)

Citește mai mult... »

Jacques M. Elias - un exemplu de generozitate și patriotism


Marile exemple de filantropie sau de generozitate nu abundă în istoria României. Tocmai de aceea exemplul unui mare filantrop român, Jacques M. Elias, trebuie elogiată. Jacques Menachem Elias a fost un important om de afaceri care și-a lăsat prin testament întreaga avere Academiei Române. Donația a fost făcuta în scopul “promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noștri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine, pentru toți cei care merită să fie ajutați”. 

Intrarea in spitalul Elias - 1939
Intrarea în spitalul Elias - 1939 (stânga)
Jacques M. Elias în "Realitatea Ilustrată" (dreapta)

Jacques M. Elias s-a născut într-o familie de origine evreiască din București, în anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai României la începutul secolului al XX-lea, fiind considerat întemeietorul industriei zahărului de la noi. A fost unul dintre sfetnicii Regelui Carol I, care i-a acordat de altfel titlul de cavaler și ofițer al ordinului “Steaua României”, precum și titlul de ofițer și comandor al ordinului “Coroana României”. "Jacques M. Elias nu s'a însurat niciodată, permițându-și de asemenea prea puține bucurii în viață. Până la adânci bătrânețe — a murit în vârstă de 79 ani — s'a considerat mereu ca un fel de slujbaș al averii sale, un soi de administrator. Rețeta care l-a călăuzit pe  marele filantrop pentru agonisirea unei averi fabuloase a fost:

„SĂ CHELTUIEȘTI MAI PUȚIN DECÂT CÂȘTIGI!”


Citește mai mult... »